Iisus Hristos a spus: „Nu judecaţi niciodată (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor – n.n.) pentru a nu fi după aceea voi înşivă judecaţi (în acelaşi mod – n.n.). Luaţi aminte că întotdeauna, exact în felul în care voi îi veţi judeca pe ceilalţi (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor – n.n.), exact în acelaşi mod veţi fi după aceea voi înşivă judecaţi (într-un mod critic, acuzator, superficial şi răuvoitor – n.n.).
Studiind cu atenție această broșură, vom fi puși în gardă cu privire la feluritele aspecte ale acestei judecăți critice, acuzatoare, superficiale și răuvoitoare, devenind mai conștienți de aceste manifestări în lumea înconjurătoare, dar mai ales ne vom putea auto-obiectiva și lua mai apoi măsurile necesare, în cazul în care sesizăm că și în noi există astfel de tendințe.
Pentru a critica în mod gratuit pe cineva nu este nevoie să avem calități sau înzestrări deosebite și nici să facem vreun efort ieșit din comun. Tocmai de aceea, diferența dintre a critica fără temei și a judeca în mod corect este foarte mare, acestea fiind practic două acțiuni diametral opuse. Ceea ce le tulbură pe multe ființe umane nu sunt cel mai adesea situațiile, evenimentele sau alți oameni, ci judecățile critice, acuzatoare, superficiale și răuvoitoare pe care le manifestă ele însele cu privire la acele situații sau acei oameni.
Cel mai bine este să urmărim să vedem întotdeauna în semenii noștri partea lor cea bună, să-i privim întotdeauna, fără nicio excepție, pe ceilalți oameni cu bunătate, compasiune, înțelepciune și dreptate, după exemplul oferit de Dumnezeu. Temeiul unei judecăți obiective trebuie să fie modul și măsura în care ființele umane respective împlinesc Voia lui Dumnezeu.
Tip publicație: paperback, broșată
Anul apariției: 2012
Colecție: Revelații spirituale
Format: 13 x 20 cm
Nr. pagini: 111
ISBN: 978-606-8408-11-8
Fisa tehnica
Referinte specifice