SHAMBALA

- secretele dezvăluite ale tărâmului ascuns ce există în cavitatea enigmatică din centrul Pământului -

Dacă studiem istoria umanității până aproape de originile sale, descoperim cam în toate tradițiile populare legende semnificative despre un astfel de ținut sacru sau paradis terestru unde trăiesc în deplină armonie cele mai elevate făpturi umane. Găsim acest concept în cele mai vechi scrieri și tradiții aparținând popoarelor Europei, Chinei, Asiei, Indiei, Egiptului și Americilor. Se spune că în această țară sacră nu pot ajunge decât ființele umane care manifestă o credință de nezdruncinat în Dumnezeu, care sunt înțelepte, pure și inocente.

Prima relatare detaliată a unei vizite concrete în regatul subteran apare în remarcabila culegere de fabule și amintiri, De nugis curialum, întocmită de poetul și istoricul galez din secolul al XII-lea, Walter Map. El povestește în carte sa despre vizita pe care regele Herla, „unul dintre cei mai vechi regi britanici”, a făcut-o într-un asemenea loc. Anumiți specialiști au sugerat că această relatare nu este decât o simplă ficțiune despre regatul feelor, dar descrierea locului pare să se refere mai degrabă la un regat subteran locuit de ființe umane.

În această povestire, regele Herla este abordat într-o zi de un bărbat de talie înaltă care îi spune: „Eu sunt Regele care domnește peste mulți prinți și prințese și peste un număr infinit de creaturi.” Străinul l-a invitat apoi pe regele Herla să îl însoțească într-o călătorie în regatul său care se găsea, după spusele sale, sub pământ...

Cele 2 volume ale prezentei lucrări vă sunt oferite împreună cu broșura „Dezvăluiri uluitoare, dar adevărate, despre fața cea ascunsă a istoriei” și 1 DVD gratuit ce conține filme edificatoare traduse integral în limba română.