Rugăciunea plină de aspirație frenetică și sinceră către Absolut este în esența sa o simultană focalizare a minții și o orientare ascendentă a sufletului ce ne înalță lăuntric și face cu putință accesul în sfera enigmatică a Spiritului, permițându-ne să intrăm și să ne menținem într-o inefabilă stare de rezonanță ocultă cu Dumnezeu, care este în veșnicie Sursa atotputernică, imaterială ultimă a întregii Manifestări (Macrocosmosul). Fiecare rugăciune sinceră constă, la modul general vorbind, într-o chemare indescriptibilă, într-o plângere în care se amestecă speranța, într-un strigăt tăcut de ajutor sau o cerere ce este manifestată pe fundalul unei stări de umilință.