Jacob Lorber a fost fiul unui podgorean din Steiermark, care era și capelmaistrul unei societăți muzicale. Mama sa era o femeiea pioasă și înțeleaptă, care ținea foarte mult la Jakob, primul ei născut. Acesta s-a dovedit încă din fragedă tinerețe foarte dotat în multe domenii. El chiar urma să se facă pastor și a făcut studii de specialitate, dar după terminarea lor s-a dedicate preocupării sale preferate, muzica.

În cel de-al patruzecilea an al vieții sale i s-a oferit postul de capelmaistru la Triest. Lorber tocmai își făcea pregătirile de plecare, când dintr-o dată și pe neașteptate s-a petrecut un eveniment miraculos care a dat o întorsătură decisivă vieții și creației sale de atunci înainte. În zorii zilei de 15 martie 1840, Lorber a primit misiunea sa divină printr-o chemare de-a dreptul profetică. Precum profetul din Patmos, și lui o voce divină i-a poruncit: „Ia-ți acum condeiul și scrie!”

Din momentul primirii misiunii sale divine, Jakob Lorber și-a subordonat întrega sa personalitate îndeplinirii acesteia și de atunci înainte el a trăit mai mereu retras și în smerenie, acceptând să fie doar „scribul umil al lui Dumnezeu.”

Biograful său, Karl Gottfried Ritter von Leitner, ne relatează: „Începea să scrie fiind inspirit, aproape zilnic, dimineața, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el stătea atunci la o măsuță, iarna fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, mișcând penița neîntrerupt și uniform, fără a fece vreo pauză de gândire și fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul căruia i se dictează în taină ceva de către altcineva. În repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi apărea de asemenea și imaginea celor auzite.”

Lorber însuși scria în anul 1858 unui prieten: „Referitor la voce cea tainică interioară și la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent, în zona inimii, ca pe un gând extreme de clar, luminos și pur, care este exprimat în cuvinte. Niciunul dintre cei care stau în acele clipe lângă mine nu pot totuși auzi vreo voce. Dar să știți că pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos și mai clar decât orice alt sunet material.” ( Scrisorile lui Jakob Lorber, Bietigheim 1931) Din redactarea fidelă a celor auzite (de a căror culegere și publicare s-au îngrijit în special Otto Zluhan și Anselm Huttenbrenner) a rezultat, cu timpul, o operă deosebit de valoroasă, în 25 de volume. În ordine cronologică, putem aminti aici:

Casa Domnului (3 vol.), Saturn, Soarele natural, Soarele spiritual (2 vol.), Copilăria lui Iisus, Corespondența lui Iisus cu Abgarus, Scrisoarea din Laudiceea a apostolului Pavel, Pământul și Luna, Episcopul Martin (Un ghid prin lumea cealaltă), Robert Blum (Un ghid prin lumea cealaltă, 2 vol.), Cele 3 zile la Templu (Iisus la 12 ani, la Templu), Daruri cerești (2 vol.) și, în sfârșit, ca o încununare: Marea Evanghelie a lui Ioan ( o descriere amănunțită a celor 3 ani de propovăduire a lui Iisus, care completează și interpretează informația biblică, 10 vol.)

Lucrul cel mai important în cazul lui Lorber, care, de altfel, avea și harul clarviziunii, este minunata învățătură ce se desprinde din lucrările sale. Numai înțelepciunea  atotcuprinzătoare și profundă a lui Dumnezeu poate aborda toate problemele vieții văzute și nevăzute și lămuri numeroasele mistere ale gândirii omenești dintr-un punct de vedere superior, spiritual.

Pe scurt, Lorber prezintă într-o formă desăvârșită concepția spirituală despre lume, explică lumea într-un mod spre care vor tinde în curând atât știința, cât și intuiția omenirii după depășirea materialismului, în toate domeniile cunoașterii.